Exista o tacere tot mai apasatoare in politica romaneasca. Nu lipsesc vocile, nu lipsesc opiniile, ci lipseste ceva fundamental: opozitia reala. Intre promisiuni si realitate, intre doctrine si actiuni, intre stanga si dreapta, granitele au fost sterse cu o viteza suspecta.
Asa ajungem in 2025, intr-o Romanie in care PSD si PNL guverneaza impreuna, schimba puterea intre ele, impart functiile, isi asigura spatele. Unde nu mai conteaza ce ai votat, ci daca ai fost sau nu invitat la masa celor care negociaza. Cand toate partidele mari fac parte din aceeasi intelegere, cine mai reprezinta cetateanul? Cine mai pune intrebarile incomode? Cine mai trage linie si spune: „Asta nu e bine”?
Cand rivalii devin colegi de guvernare
In campaniile trecute, PNL si PSD s-au acuzat reciproc de toate relele posibile. Erau adversari, „incompatibili”, cu valori „fundamental opuse”. Unii aparau capitalismul, ceilalti redistribuirea. Unii vorbeau de anticoruptie, ceilalti de echitate sociala.
Toate aceste idei s-au evaporat odata cu nevoia de a-si conserva puterea. Asa a aparut „rotativa guvernamentala”, un schimb de scaune ambalat ca stabilitate, dar perceput de oameni ca un blat politic pe termen lung.
Rezultatul? Romania a fost condusa de o alianta lipsita de vlaga, fara directie ideologica, dar cu o forta administrativa uriasa. Un sistem in care nu mai conteaza votul cetateanului, ci cine e prieten cu cine in coalitie.
Cand toti sunt la guvernare, cine mai face opozitie?
Democratia presupune, prin definitie, pluralism: puterea si contraputerea. Alegeri si responsabilitate. In Romania, in lipsa unei opozitii parlamentare reale, cetateanul nu mai are in cine sa creada.
USR este fragmentat. Partidele mici nu trec pragul. PSD si PNL guverneaza ca un corp comun, fara rusine, fara intrebari. Si atunci apare o intrebare logica: pe cine mai votezi daca nu mai ai optiuni? Raspunsul, tot mai des auzit: „Votez un independent. Votez un om, nu un partid.”
Cand un candidat independent reuseste sa mobilizeze oameni, fara sprijin de partid, fara structuri, fara bugete uriase – este un semnal. Un strigat colectiv: „Ne-am saturat. Vrem altceva.”
Nicusor Dan e unul dintre acei oameni care nu joaca dupa regulile sistemului. Nu cere voie de la partide. Nu face compromisuri de culise. Si nu se aliniaza ca sa obtina functii. Este, in esenta, exact opusul unei coalitii PNL-PSD. Si, tocmai de aceea, este una dintre cele mai periculoase figuri pentru status quo.
Nu pentru ca e radical. Nu pentru ca e carismatic. Ci pentru ca e consecvent. Pentru ca a demonstrat ca se poate altfel. Ca poti construi in afara partidelor mari. Ca poti ramane fidel principiilor fara sa te targuiesti pentru fiecare vot.
Este un candidat independent suficient?
Asta e intrebarea de pe buzele romanilor: „Dar poate un independent chiar schimba ceva?”. Poate nu de unul singur. Poate incepe o fisura. O ruptura in pactul tacerii dintre marile partide. Poate aduce un tip nou de presiune publica – cel al responsabilitatii, nu al calculelor.
Si, poate cel mai important, poate da din nou curaj celor care au ales sa nu mai creada in nimeni.
Democratia fara opozitie nu e democratie. Este un decor fara profunzime. Iar cand toti marii actori politici aleg sa joace in aceeasi piesa, rolul de critic revine cetateanului. Romania nu duce lipsa de oameni care vor altceva, dar are nevoie de lideri care sa aiba curajul sa le spuna adevarul, sa refuze compromisul si sa nu traiasca din functii.
Nicusor Dan e unul dintre putinii oameni politici care nu se tem sa fie in afara sistemului. Pentru ca a fost mereu in afara lui. Si tocmai de aceea, poate sa-l schimbe.
