Ce lichide ai voie sa transporti cu avionul?

0 Shares
0
0
0

In momentul in care vrei sa zbori cu avionul, pentru a pleca intr-o alta tara, sau chiar si atunci cand iti doresti un zbor intern, trebuie sa stii ca sunt anumite obiecte sau produse pe care nu ai voie sa le transporti cu avionul.

Cu siguranta aici nu discutam despre bombe si grenade, pentru ca nu este cazul, si toata lumea stie ca nu se poate trece cu asemenea lucruri prin punctele de control ale aeroportului, pentru a ajunge la avion.

Discutam insa, despre tot felul de obiecte si lucruri, iar aici putem de exemplu sa amintim chiar si mai multe tipuri de lichide. Tocmai de aceea, toti cei care au de gand sa zboare cu avionul, trebuie sa caute solutii logistice de transport pentru lichide, pentru a-si transporta lichidele, in timp ce ei vor calatori cu avionul.

Ei bine, revenind la calatoria cu avionul, trebuie precizat faptul ca pentru foarte multa lume, lichidele reprezinta o problema cat se poate de serioasa, pentru ca exista reguli pe fiecare aeroport, care interzic transportarea anumitor lichide, asa ca oamenii care isi doresc sa calatoreasca cu avionul trebuie sa aiba grija la lichidele pe care le au in bagaj, pentru a nu fi nevoiti sa le arunce.

Deasemenea, doamnele si domnisoarele trebuie sa fie constiente de faptul ca tot la categoria lichide intra si produsele cosmetice precum rujul, crema de maini, fixativul, deodorantul, parfumul.

Tocmai de aceea, doamnele si domnisoarele care calatoresc cu avionul, ar face bine ca atunci cand le scot, sa le puna in pungute sis a le declare sip e acestea, tocmai pentru a nu ramane fara ele.

De ce? Pentru ca exista o regula care spune ca in cazul calatoriilor cu avionul, se pot transporta doar recipiente care sa cantareasca maximum 100ml.

Iarasi este foarte important de amintit faptul ca toate sticlutele pe care le au doamele si domnisoarele asupra lor, este obligatoriu sa incapa in pungute transparente oferite in aeroport, pungute care au dimensiunile de 20 cm x 20 cm.

Doamnele si domnisoarele ar face bine sa cunoasca foarte bine acest aspect, pentru ca, in cazul in care lichidele pe care le au asupra lor nu se incadreaza in cerinte, vor fi obligate sa le arunce.

Deasemenea, au fost o multime de cazuri in care femeile aveau sticle de parfum de 150 ml, insa ele erau pe jumatate goale. Cu siguranta nu tine nici aceasta poveste, pentru ca si o astfel de sticla de parfum, oricat ar fi ea de goala, se confisca.

Ei bine, trebuie insa precizat faptul ca sunt si anumite situatii, in care anumite lichide pot sa faca exceptie de la regula. Discutam aici in primul rand despre laptele si alta hrana lichida pentru copii, discutam deasemenea despre alimente pentru persoanele cu diabet.

Tot din categoria lichidelor care fac care fac exceptie de la aceasta regula, fac parte medicamentele prescrise in recipiente de orice dimensiune, insa cu conditia sa aiba reteta medicala atasata.

Asadar, aceste lucruri trebuie sa le cunoasca toate persoanele care au de gand sa calatoreasca intr-o buna zi cu avionul.

0 Shares
You May Also Like
Cum alegi corect parfumurile?

BlogCum alegi corect parfumurile?

Alegerea corecta a unui parfum poate fi o experienta personala si placuta, dar poate fi si o provocare,…